În timp ce se deplasa pe sensul de mers dinspre Brașov către București, tânărul a lovit cu mașina un câine. A oprit imediat mașina și a coborât pentru a verifica ce s-a întâmplat, însă a lăsat mașina parțial pe carosabil.
Faptul că nu a scos total mașina de pe drumul de mare viteză i-a fost fatal. Un alt tânăr de 21 de ani, care se deplasa în aceeași direcție de mers, nu a văzut autovehiculul oprit și l-a lovit din plin. Implicit și pe tânărul care coborâse.
La fața locului a sosit imediat un echipaj medical care a făcut tot ce a putut pentru a-i salva viața tânărului. Din păcate, acesta a murit la spital. Pasagera care se afla în mașina oprită, o tânără de 19 ani, a scăpat cu viață.
“La data de 28 noiembrie, în jurul orei 00.30, polițiștii Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1, în afara localității Bănești.
Din primele date a reieșit faptul că, un tânăr în vârstă de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN1, pe direcția de deplasare Brașov către Ploiești ajungând la km 87+400 a oprit autoturismul parțial pe banda nr.1, în urma unei coliziuni cu un animal ( posibil câine), moment în care a fost acroșat de un alt autoturism condus tot de un tânăr în vârstă de 21 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere în vârstă de 19 ani, din autoturismul condus de tânărul în vârstă de 19 ani, ulterior acesta din urmă decedând la spital.
Conducătorul auto de 21 de ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Prahova, potrivit ziarulincomod.ro.