Sportivii vor fi obligaţi să poarte mască până la intrarea în bazine şi le va fi interzis să scuipe sau să îşi sufle nasul în apă conform în regulamentului privind reluarea activităţii de nataţie în bazinele acoperite şi în aer liber din România începând cu 1 iunie, cuprins în ordinul comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului şi publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial.
„Este obligatorie purtarea măştii (medicale/nonmedicale), care pentru o protecţie eficace trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul. Sportivii vor trebui să păstreze masca doar până la accesul în bazin.
Igiena respiratorie este obligatorie (tuse şi strănut în plica cotului sau în batista de unică folosinţă, care va fi aruncată imediat la coşul de gunoi).
Este interzis scuipatul sau suflatul nasului în bazin.
Dacă este necesar, se utilizează toaleta în aceste scopuri înainte de a intra în bazin.
Este recomandată evitarea atingerii feţei cu mâinile neigienizate. Menţinerea distanţei fizice de minimum 2 m între oricare două persoane şi asigurarea unui spaţiu de cel puţin 7 mp/persoană.
Înainte de intrarea în baza sportivă se impune efectuarea triajului epidemiologic.
Sportivii declară pe propria răspundere că nu au fost expuşi la cazuri pozitive sau nu au intrat în contact cu persoane suspecte de COVID-19 în ultimele 14 zile.
Nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă semne de infecţie respiratorie (tuse şi strănut frecvente, stare generală alterată) şi febră mai mare de 37,3C”, se arată în documentul citat, preluat de Agerpres.
Bazinele de înot/piscinele pot fi umplute cu apă potabilă. În cazul în care apa de umplere se obţine local din alte surse decât de la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă, aceasta trebuie să fie conformă cu prevederile legale din domeniu. Piscinele acoperite sau descoperite se dotează cu sisteme de filtrare şi dezinfecţie a apei, astfel încât calitatea apei să se încadreze în valorile maxime admise prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 546/2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere, cu modificările şi completările ulterioare.
Produsele biocide folosite ca dezinfectante pentru apa de îmbăiere din bazine, precum şi pentru operaţiunile de tratare, curăţenie şi dezinfecţie a suprafeţelor şi grupurilor sanitare trebuie să fie avizate la nivel naţional. Responsabilul de piscină/bazin este obligat să realizeze monitorizarea calităţii apei de îmbăiere cu frecvenţa prevăzută în normele în vigoare. Dezinfectarea şi igienizarea completă a tuturor spaţiilor cu substanţe biocide avizate la nivel naţional. Se recomandă o concentraţie de clor aproape de maximul admis, fără însă a se depăşi această limită.
Condiţiile de folosire a bazinului şi vestiarelor: pe un culoar de înot este permis accesul unui singur sportiv; se recomandă instalarea de separatoare între duşuri, în cazul în care distanţa dintre ele este mai mică de 2 m; la plecare, se are în vedere intrarea eşalonată la vestiare, cu evitarea aglomeraţiei şi menţinerea distanţei de minimum 2 m între oricare două persoane şi minimum 7 mp/persoană;
Competiţiile se vor desfăşura fără public şi cu limitarea staff-ului tehnic la minimum posibil.
sursa: digi24.ro