Ultima oră

Astăzi este Sfântul Spiridon. Ce e interzis să faci și cum aduci sporul în casă

Sfântul Spiridon, episcop al Trimitundei, este prăznuit de credincioşi pe 12 decembrie. O rugăciune către acesta se spune că face minuni: îndepărtează relele și vindecă bolile.

Despre Sf.Spiridon se crede că îşi părăseşte racla şi pleacă în ajutorul oamenilor care îi înalţă rugăciuni. De-a lungul timpului, mai mulţi clerici au mărturisit că, din când în când, moaştele sale dispar din biserica din Corfu. Iar atunci când reapar sunt calde şi prăfuite, având urme de pământ şi iarbă.

Datorită minunilor săvârşite în întreaga lume, Sfântul Spiridon a fost denumit şi „Sfântul călător”. Alergând prin toată lumea să îi ajute pe cei care au nevoie de el, Sfântul îşi toceşte periodic încălţămintea, nişte papuci din mătase.

Astfel, preoţii de la catedrala din Corfu îi schimbă anual îmbrăcămintea şi încălţămintea tocită, pe 12 decembrie. Hainele purtate sunt dăruite mănăstirilor ortodoxe din întreaga lume. Acesta este şi motivul pentru care, în cântările Acatistului său spunem: „Bucură-te că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că încălţămintele tale slujesc ca dovadă“.

Îi pedepsește pe cei care îl nesocotesc
În credinţa populară se spune că Sfântul Spiridon îi apară pe cei care îi cinstesc ziua, trimiţându-le minuni şi îi pedepseşte pe cei care îl nesocotesc.

“Prin tradiţie, Sfântul Spiridon este patronul cizmarilor, al cojocarilor şi olarilor, care-l cinstesc prin petreceri şi prin voie-bună. Pentru sănătatea întregii familii, pentru câştig şi pentru spor în casă, în ziua praznicului nu se lucrează în gospodărie: nu se coase, nu se spală rufe şi nu se face curăţenie. La sate nu se înjugă vitele pentru că este rău de pagubă, iar animalelor de tracţiune li se dă să mănânce fânul din mână”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor.

Se mai spune că în ceastă zi, sărăcii se îmbogăţesc, iar bolnavii se vindecă. Sfântul Spiridon poartă toate bolile. E ţinut ca apărător de boli de vite, de oameni. În această zi, la biserică se face agheasmă care e bună pentru bolile primejdioase.

Moaștele se află în insula Corfu
Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Skia din insula Cipru, pe timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, notează crestinortodox.ro. Spiridon a fost ales episcop al cetăţii Trimitunda, din apropierea oraşului Pafos, el participând şi la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325.

În jurul anului 295, în timpul persecuţiilor duse de împăratul Maximian, Spiridon este arestat şi exilat pentru o perioadă. Sfântul a murit în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Trimitunda. În anul 1453, moaştele Sfântului Spiridon au fost duse în Serbia, iar apoi au fost mutate în insula Corfu din Grecia, unde se află şi în ziua de azi.

Cea mai puternică rugăciune
„Apărătorului credinței să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare. Toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm. Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Vrednicule păstor al Bisericii, Sfinte Ierarh Spiridon, deşi nu avem nici vrednicie şi nici pricepere pentru a ne ruga ţie cu potrivite cuvinte. Totuşi venim la tine, sfinte, şi mărturisindu-ne multele păcate săvârşite, ne rugăm ţie cu smerenie.

Întinde mâna ta cea dreaptă, cu care de-a lungul vieţii ai săvârşit atâtea minuni, şi binecuvântează-ne pe noi toţi, cei care venim la tine cu credinţă! Nădejde a celor care şi-au pierdut nădejdea, mângâiere a celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre cele împovărate de multe ispite şi, cu obişnuita ta bunătate şi iubire de oameni, roagă-te către Ziditorul tuturor să ne dăruiască vindecare de feluritele boli ale sufletului.

Sfinte Spiridon, roagă-te pentru noi!

Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor credincioşi. Dăruieşte-ne, sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare. Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor! Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător! Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârșește minuni! Bucură-te, că încălțările tale slujesc drept dovadă. Amin!”.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *