Senatorul Partidului Național Liberal Gorj, Ion Iordache, nu dorește să mai intervină în numirea directorilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia! Președintele liberalilor spune că este epuizat de acest subiect și nu dorește să mai facă nicio propunere, pentru că ar exista speculații imediat, chiar dacă persoana respectivă a demonstrat în domeniul de activitate. Iordache le pasează sarcina numirii directorilor celor din PSD Gorj. „Din câte știu eu, PSD-ul coordonează la nivelul astă! De astăzi trebuie să-și asume, pentru că, majoritatea sunt oamenii lor. Am văzut niște declarații zilele trecute că au oameni pe care să-i promoveze în funcții, de acord, să-i pună! Au oameni în Consiliul de Supraveghere și ei conduc. Ministrul poate să se implice să asigure planul legal, negocieri și o strategie (Întrebat dacă PSD o să facă numirile în Directoratul CEO) Așa se pare! Până la un anumit nivel este normal, acum trebuie să-și asume aceste numiri! Am discutat de o anumită persoană, nu-i mai spun numele pentru că apoi o să se spună că este susținut de mine. Dar, dacă ești specialist în zona respectivă, conduci una dintre cele mai profitabile cariere sau termocentrale, e normal că ești unul dintre oamenii competenți să conduci. Domnul despre care spun a fost tot timpul membru PNL. Chiar dacă noi îi încurajăm să-și depună CV-urile, nu reprezintă zona strict de numire politică. Nu este ca pentru o funcție de secretar de stat sau prefect această numire. Din câte știu, nu s-au prelungit mandatele, o doamnă a plecat cu demisie, nu este o zonă în care doresc să intervin, pentru că se va specula. Compania merge bine la acest moment, din câte știu, a spus Iordache.
Directoratul CEO nu funcționează
Conform actului constitutiv, Directoratul Complexului Energetic Oltenia nu poate funcționa dacă nu are minimum 3 membri în structura de conducere, fapt ce nu se întâmplă în acest moment.