Părinții sunt revoltați că aceste cazuri au apărut la trei clase diferite, pe parcursul a o lună de zile, iar conducerea școlii, spitalul și autoritățile locale, nu au luat până în prezent, nicio măsură.
Scarlatina apare la copii cu vârste de la 5-15 ani și se impun anumite reguli pentru a nu se răspândi boala contagioasă. Copiii bolnavi nu trebuie lăsați în colectivitate, se transmite prin salivă, trebuie urmat un tratament antibiotic și nu trebuie folosite lucruri de la o persoană bolnavă la una sănătoasă. Și membrii familiei trebuie să urmeze tratament dacă iasă pozitiv la test.
După primul caz din școală se impune obligatoriu dezinfecția clasei și a școlii pentru eliminarea pericolului, lucru care nu s-a făcut, și trebuia anunțat DSP-ul. Este revoltă în rândul părinților pentru că aceste cazuri au fost ținute secret.
Aparținătorii amenință că nu își mai duc copii la școală și se vor îndrepta împotriva celor implicați din unitatea de învățământ care nu luat măsuri la timp pentru protejarea copiilor. Elevii de la cinci clase nu au fost testați pentru scarlatină deși este un focar în unitate.