Actualitate

Când va fi funcțional, pe timp de noapte, heliportul din Târgu-Jiu. Anunțul primarului Romanescu!

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu dă asigurări că heliportul de pe Insuliță va fi funcțional pe timp de noapte până la sfârșitul anului.

Investiția, care se ridică la aproape 3 milioane de lei, va fi realizată de o firmă mare de la nivel național. Banii sunt asigurați de primăria Târgu-Jiu și de Consiliul Județean Gorj. Marcel Romanescu spune că lucrările ar putea începe în maximum o lună. Ar mai fi de obținut o autorizație de la Autoritatea Aeronautică. “Mai există o singură autorizație de eliberat, autorizația de la Autoritatea Aeronautică, care a fost emisă la stadiul de SF, însă suntem obligați, pentru emiterea autorizației de realizarea acestui obiectiv, să obțină cel care a câștigat licitația și la faza de proiectare. Așteptăm de la o zi la alta să primim și această autorizație de la Autoritatea de Aeronautică, iar ulterior să emitem autorizația de realizare a acestui proiect care durează 4 luni. Atât durează perioada de execuție, plus încă 3 luni în care se asigură mentenanța punerii în valoare a acestui obiectiv, pentru că discutăm aici de un sistem inteligent de balizare și un centru de comandă, centru care va fi deservit de către o persoană angajată prin intermediul Spitalului Județean, care este în subordinea Consiliului Județean. Deci, noi realizăm acest obiectiv în parteneriat cu Consiliul Județean. Fiecare a avut o anumită contribuție pentru realizarea obiectivului. Avem societatea care a câștigat realizarea proiectării și a execuției. Eu cred că, în maxim o lună, se pot apuca de lucrare, iar ulterior, 4 luni execuția, încă 3 luni partea de mentenanță pentru a se pune obiectivul în valoare.Până la sfârșitul acestui an, heliportul va fi funcțional. Suma cred că e undeva la 3 milioane de lei, din care 1 milion 200 de mii de lei este contribuția consiliului județean, restul este asigurată de către noi prin bugetul local. Deci, este o finanțare a autorităților publice locale, fără vreo contribuție de la guvernul României sau din fondurile europene. Banii ne-au fost alocați, sunt în bugetul municipiului Târgu-Jiu, prevăzuți pentru anul 2023 în integralitate și urmează ca odată cu realizarea acestui obiectiv să-i putem deconta firmei care a câștigat această licitație. E o firmă foarte mare de la nivel național”, a declarat primarul municipiului Târgu-Jiu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *