SportUltima oră

Fostul pandur Eric de Oliveira trece prin momente tragice: „Există posibilitatea să-mi fie amputat piciorul”

Eric de Oliveira a ajuns la 37 de ani și s-a retras din fotbal în vara anului 2021, așa că spectatorii au încă vie în fața ochilor imaginea de pe teren a celui mai prolific fotbalist străin care a jucat în România.

Numai că spiritul său, atât de liber încât nici măcar marele Hagi nu l-a convins să facă ce n-a vrut el să facă, și glumele făcute în timpul interviurilor, ori fentele spectaculoase de pe teren sunt lăsate mult în spate de Eric.

Brazilianul Eric are probleme grave de sănătate, iar de aici până la depresia instalată din cauza imposibilității de a face ce-i place cel mai mult, fotbal, nu a mai fost decât un pas. Mic!

Eric de Oliveira riscă să-i fie tăiat piciorul stâng din cauza problemelor cu circulația sângelui

Problemele de sănătate sunt atât de grave încât riscul de a-i fi tăiat piciorul stâng planează înfricoșător asupra celui care a impresionat pe toată lumea tocmai prin ceea ce putea face cu picioarele.

„Dacă situația de la piciorul meu stâng se agravează în următoarea perioadă există posibilitatea să-mi fie amputat! E greu… Sunt în lumea mea și uneori cred că e mai bine să fiu singur.

Merg înainte, încerc să nu mă plâng prea mult. Dumnezeu mi-a dat atâtea, iar dacă acesta este modul prin care trebuie să trec ca să revin, o să trec!”, a declarat Eric de Oliveira într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

Eric de Oliveira a marcat 66 de goluri în prima divizie de fotbal a României și este cel mai bun străin care a evoluat în România. În total, în toate competițiile, brazilianul are 72 de goluri pentru Gaz Metan, Pandurii, Farul și Voluntari.

Eric este în depresie și suferă că nu poate fi vesel cu cei din jurul său

„Am intrat într-o depresie! Din cauza modului în care m-am lăsat de fotbal. Am fost surprins…

Mă așteptam să merg la doctor și apoi să revin la fotbal, însă n-a fost așa. Un medic mi-a pus un stent la picior și din momentul ăla eu n-am mai putut să joc! A fost finalul. Acum, de exemplu, nu pot să fac nici măcar 50 de metri pentru că mă dor picioarele, se umflă. Când mi-am dat seama că nu voi mai putea juca fotbal am intrat în depresie!

Doar familia mă poate ajuta să ies din depresie! Familia a fost pilonul principal care m-a ținut… Soția mea a suferit foarte mult în această perioadă.

Și mama mea. Să nu uităm că eu sunt departe de mama, care este în Brazilia. Uneori nici nu-mi vine să-i mai povestesc soției problemele mele pentru că o încarc și pe ea. Inclusiv copiii simt că am probleme… În ultima vreme parcă mi-am mai revenit!

Uite, un lucru care mi-a făcut bine îl reprezintă partidele la care am participat cu cei de la Liga Legendelor. Mulți dintre băieții cu care acum sunt coleg mi-au fost adversari pe vremuri și mă ajută să depănăm amintiri din acele timpuri. Din păcate, mai mult de un minut, două nu pot juca din cauza picioarelor…

E ciudat că medicii nu știu, îmi spun doar că am o arteră înfundată. Mi-au desfundat-o de trei ori până acum. Apoi mi s-a spus că am tromboflebită, mi se îngroașă sângele și trebuie să iau anticoagulante. Din păcate nu văd rezultate, nicio îmbunătățire.

Am dat o grămadă de bani pe doctori. Plătește, plătește, plătește și eu sunt în starea asta tot mai rea! Am fost la un meci la Slobozia și brusc am simțit probleme și la piciorul drept… Trebuie să merg în străinătate la un control. Să vedem.

E din cauza fotbalului sută la sută! Eu eram Eric, cel mai mare străin din istoria României, și dintr-odată s-a terminat totul. Nu mai puteam să dau în minge, să fac ceea ce iubesc! Nu pot să mă uit la videourile mele, nu pot să mă uit la meciurile mele. Nu am stare…”, a mai spus Eric de Oliveira

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *