La data de 7 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat, de 69 de ani, din comuna Aninoasa, cu privire la faptul că a fost agresat de fiul său, de 40 de ani, din aceeași localitate.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la faţa locului s-a stabilit că, în timp ce peroanele se aflau la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, s-a iscat un conflict spontan, în timpul căruia bărbatul de 40 de ani ar fi exercitat acte de violență asupra tatălui său. Victima a refuzat solicitarea unui echipaj al ambulanței pentru transportarea la spital.
Totodată, polițiștii au întocmit un formular de evaluare a riscului, ocazie cu care s-a luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu, față de agresor, fiindu-i aduse la cunoștință restricțiile impuse de acesta.
În aceeași după-amiază, bărbatul de 40 de ani a avut un conflict cu soția sa, de 33 de ani, și în acest caz, polițiștii au dispus emiterea unui s-a emis unui ordin de protecție provizoriu.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, iar în continuarea cercetărilor, agresorul a fost reţinut, pe bază de ordonanță, pe o perioadă de 24 ore, fiind introdus în CRAP Gorj.