Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat, marți, contractul pentru proiectarea spitalului regional Craiova, care urmează să fie realizat de compania turcească NKY Architects & Engineers, pentru 25,7 milioane de lei fără TVA, în termen de un an.
Alexandru Rafila a apreciat că spitalul va putea fi dat în folosință la finalul anului 2027.
„E important ca pacienții să aibă acces cât mai facil și cât mai puțin discriminatoriu la servicii de sănătate. În PNRR, sudul țării a fost discriminat. (…) Ne pare bine că avem unul dintre spitalele regionale la Craiova, dar trebuie să avem în minte și, dacă suntem responsabili, indiferent de ministrul Sănătății, dezvoltarea serviciilor medicale echilibrate la nivelul țării este un obiectiv important”, a afirmat Alexandru Rafila în conferința de presă organizată la semnarea contractului de proiectare.