Ultima oră

A luat Ozempic timp de 12 ani, la sfatul medicilor. De fapt, avea o tumoare de 27 kg în abdomen

Timp de peste un deceniu, medicii au fost convinși că un norvegian era pur și simplu gras, în timp ce abdomenul lui lua proporții îngrijorătoare. L-au diagnosticat cu obezitate și chiar i-au prescris Ozempic ca să slăbească, pentru ca în final să constate că acesta avea în burtă o tumoare malignă în creștere, care ajunsese la 27 de kilograme.

După noul diagnostic, bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe, care a durat 10 ore, pentru îndepărtarea tumorii.

Thomas Kraut, de 59 de ani, a fost operat la Oslo, Norvegia, după ani de zile în care medicii au fost convinși că era supraponderal. L-au trimis la terapii de slăbire și l-au inclus în programe de nutriție, potrivit New York Post care citează surse locale, dar în acest timp el suferea de cancer, iar o tumoare creștea în abdomenul său.

Kraut, originar din Germania, s-a mutat în Norvegia în 2008, unde lucra ca optician, în timp ce soția lui, Ines, este cadru medical.

În 2011, a început să aibă probleme de sănătate, iar stomacul îi creștea din ce în ce mai mult. El a fost diagnosticat inițial cu diabet de tip 2 și în 2012 cu obezitate.

Dar, 12 ani mai târziu, un medic l-a consultat mai atent în timp ce îl pregătea pentru o operație de micșorare a stomacului pentru a-l scăpa de obezitate. Atunci și-a dat seama că Kraut nu era supraponderal, ci avea o tumoare malignă uriașă care creștea în interiorul lui.

„Stomacul meu a devenit tot mai mare. Am mers din medic în medic și în 2019 mi s-a aprobat în sfârșit o operație de micșorare a stomacului”, a spus el. „Medicii mi-au vorbit doar despre supraponderalitate și diabet. Mi s-a administrat Ozempic pentru diabet și înainte de operație a trebuit să merg la sesiuni de nutriție și fitness.”

Doctorul care urma să-l opereze și-a dat seama repede că suprafața abdomenului lui Thomas era tare și nu avea grăsime. „M-a apăsat pe stomac. Era tare și nu moale, așa cum este în cazul grăsimii”, a spus Kraut.

„În plus, slăbisem atât de mult după schimbarea dietei și de la Ozempic încât fața mi s-a supt, iar brațele erau foarte subțiri. Doar stomacul meu era imens. Doctorul mi-a spus chiar că eram subnutrit”, a mai povestit bărbatul.

Medicul i-a dat o trimitere să facă un CT, care a arătat că pacientul avea o imensă tumoare.

„A fost un adevărat șoc pentru mine. Rinichiul meu a fost afectat pentru că tumoarea se hrănea cu rinichiul drept”, a mărturisit Kraut.

După CT, medicii i-au analizat cazul timp de două săptămâni pentru a stabilit un diagnostic clar, stabilind că tumoarea era alcătuită din mai multe zone canceroase mai mici, învelite cu grăsime.

Kraut a fost supus unei operații de 10 ore pentru eliminarea imensei tumori pe 26 septembrie 2023. După ce a fost îndepărtată, s-a stabilit că aceasta cântărea 27 kilograme și măsura 52,3 centimetri în diametru.

I-a provocat daune semnificative în organism și o parte a intestinului subțire, precum și rinichiul drept au trebuit să fie extirpate. De asemeneam el încă mai are țesut canceros în creștere în corp.

„Merg la un psiholog din două în două săptămâni… Trebuie să merg la oncolog de două ori pe an, pentru că mai am în interior țesut tumoral care crește. Mi s-a spus că nu poate fi îndepărtat întrucât este conectat la mai multe organe”, a spus bărbatul.

Kraut și soția lui au intentat un proces împotriva medicilor care nu au reușit să-i depisteze la timp tumoarea uriașă, cu potențial mortal.

Inițial, acțiunea lui a fost respinsă, pentru că medicii au spus că tipul de tumoră de care suferea este atât de rar încât este foarte dificil de detectat. Însă avocatul său a contestat măsura, iar în momentul de față solicitarea este analizată, Kraut fiind optimist că situația se va rezolva într-un fel sau altul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *