Un bărbat a murit, joi seară, după ce a fost lovit de un microbuz de transport persoane, în timp ce mergea pe carosabil, pe DN 2, în judeţul Neamţ. Poliţiştii fac cercetări în acest caz.
IPJ Neamţ a transmis că din primele cercetări făcute de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Bacău, conducea un mijloc de transport persoane, ar fi surprins şi accidentat un alt bărbat, care se deplasa pe partea carosabilă.