Ultima oră

A murit tânărul implicat în accidentul de la Scoarța

Tânărul de 22 de ani implicat în accidentul care a avut loc ieri seară în localitatea Scoarța a decedat. „În seara de 22 februarie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, în calitate de participant la trafic, cu privire la faptul că, pe DN 67 Scoarța, a avut loc un accident rutier, cu două victime.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că un tânăr de 22 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 Scoarța, din direcția Târgu Jiu către Novaci, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din municipiul București.

Conducătorul auto de 22 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar bărbatul de 46 de ani nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite.

În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto, aceștia fiind transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Pe timpul nopții, tânărul de 22 de ani a decedat la spital.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *