Politică

A rămas dărâmată după cutremure. Ce se întâmplă cu Prefectura Gorj

Prefectura Gorj a fost scanată de specialiști din Cluj în vederea realizării proiectului de reabilitare a clădirii afectată de cutremurele din 2023.

Prefectura Gorj a fost afectată de cutremurele izbucnite la începutul anului 2023. Accesul în clădirea monument istoric a fost restricționat. Deși a trecut mai bine de un an și jumătate de când a fost zguduită serios de seisme, nici până în prezent nu a fost realizat un proiect de reabilitare a Palatului Administrativ.

Recent, Prefectura Gorj a fost scanată de specialiști din Cluj în vederea realizării proiectului de modernizare. Arhitectul care se va ocupa de întocmirea acestui proiect este așteptat, în perioada următoare, la Târgu-Jiu. Dacă lucrurile vor merge conform planului, documentația necesară realizării lucrărilor va fi gata în luna noiembrie. Prefectul de Gorj, Virgil Drăgușin, speră ca, în 2025. Compania Națională de Investiții să dea ordinul pentru reabilitarea Prefecturii Gorj.

“Într-adevăr, la sfârșitul lunii mai, un consorțiu de doi agenți economici din municipiul Cluj-Napoca au câștigat licitația de proiectare în vederea executării lucrărilor de refacere și consolidare a clădirii Instituției Prefectului. S-au prezentat experții de la această societate, au scanat tot ceea ce înseamnă clădirea administrativă, urmează ca proiectul să fie realizat, într-o perioadă de 5 luni de zile, după aceea urmând procedurile de avizare și de scoatere la licitație a execuției. În perioada următoare, arhitectul care se ocupă de acest proiect urmează să ajungă la Târgu-Jiu pentru a avea discuții despre anumite detalii ale proiectului în ceea ce privește această clădire. Sperăm ca toate lucrurile să decurgă în timpul preconizat astfel încât, anul viitor, să putem avea scoase la licitație și execuția de consolidare a acestei clădiri. Dacă termenele sunt respectate, practic, în luna noiembrie, ar trebui ca proiectul să intre în avizarea comisiilor de specialitate la Ministerul Culturii pentru partea istorică a clădirii și, sigur, după aceea, la Compania Națională de Investiții pentru avizare și, apoi, scoatere la licitație a execuției”, a precizat Virgil Drăgușin.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *