În seara zilei de 20 iulie 2024, Dispeceratul I.P.J Gorj a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 de de către un participant la trafic, cu privire la faptul că pe DN 67 Scoarța s-ar fi produs un eveniment rutier, soldat cu victime omenești. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Scoarța către Târgu Jiu, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula în fața acestuia în mod regulamentar, condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, care, ulterior, a fost proiectat în mașina din fața sa, cea din urmă izbindu-se de un alt vehicul. În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului de 37 de ani și avarierea celor 4 autoturisme implicate. Toți conducătorii auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În continuare, polițiștii efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului, anunță IPJ Gorj.
0 1.292