În după-amiaza zilei de 10 aprilie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Scoarța.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Târgu Jiu către Scoarța, a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism care circula în aceeași direcție de deplasare, condus de un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din comuna Baia de Fier.
În urma impactului a rezultat rănirea unei femei în vârstă de 25 de ani, din comuna Baia de Fier, pasageră în primul autoturism, care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Ambii conducători auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal.