Un eveniment tragic s-a petrecut vineri dimineață pe autostrada Arad-Timișoara. Un bărbat în vârstă de 40 de ani, care se oprise pe banda de urgență a fost lovit și ucis de un camion.
Victima a fost lovită cu putere de un camion în timp ce se afla în exteriorul mașinii. Personalul medical de urgență, sosit la fața locului, nu au putut decât să constate decesul.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, un accident rutier grav s-a produs pe autostrada A1, pe tronsonul Arad-Timișoara. La fața locului a fost trimisă de urgență o ambulanță SMURD, dotată cu terapie intensivă mobilă.
ISU a declarat:”La sosirea echipajului medical a fost identificată o victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani care, din nefericire, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”.
Potrivit unor martori, victima încerca să remedieze o pană la mașină când a fost accidentată de un camion. Organele de poliție au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și efectuează cercetări amănunțite.