La data de 25 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de către, un tânăr, de 30 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier pe Calea București, din municipiul Târgu Jiu.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Calea București, din municipiul Târgu Jiu, din direcția Coloana Infinitului către Drăgoieni, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa în aceeași direcție, condus de apelant.
În urma impactului a rezultat rănirea tânărului, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și accident de muncă.
0 553