Acționarii CEO au menționat în Raportul consolidat, publicat la finele lunii trecute, că în cazul în care ajutorul de restructurare nu va fi aprobat de către Comisia Europeană, ”aceasta va emite o decizie privind recuperarea sume acordate prin ajutorul de salvare cu titlu de ajutor de stat ilegal, compania urmând să intre în lichidare, cu grave efecte asupra securității energetice a României”.
CEO a întocmit un plan de restructurare pentru perioada 2021-2030, pe care Statul român l-a trimis Comisiei Europene în decembrie, anul trecut, pentru revizuire și aprobare.
Comisia a făcut unele comentarii și a comunicat măsurile suplimentare și inadvertențele din acel plan, în luna februarie a acestui an, iar pe 24 iunie a trimis un Plan de restructurare modificat și îmbunătățit.
După o lună, pe 23 iulie, Comisia Europeană a răspuns CE Oltenia că Planul de restructurare modificat a fost, în principiu, acceptat și ”a sugerat îmbunătățiri suplimentare ale planului, precum și clarificări suplimentare și confirmări mai specifice ale acțiunilor care vor fi întreprinse”, după cum se arată în raportul auditorului independent TGS Romania Assurance & Advisory Business Service.
Trebuie spus că, în cadrul Planului de restructurare și decarbonare, CE Oltenia s-a angajat să diversifice mixul intern de surse de producere a energiei electrice, adică dezvoltarea de capacități din surse regenerabile de energie, mai exact construcția a opt parcuri fotovoltaice, cu o capacitate totală de 725 MW, reabilitarea și modernizarea microhidrocentralei de la SE Turceni și construirea unor centrale electrice pe gaz, la SE Turceni și SE Ișalnița.