Ultima oră

Activități de educație rutieră la o grădiniță din Târgu Jiu

La data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități educative, pentru prevenirea victimizării copiilor prin accidentele de circulație la Grădinița ”Vis de copil” din municipiul Târgu-Jiu, la aceste activități participând 80 de preșcolari, din cadrul învățământului primar.

În cadrul proiectului ”Educație rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”, a fost iniţiată acţiunea denumită „Drumul scurtat poate scurta viața, Fii pieton responsabil!”, context în care preșcolarilor le-au fost prelucrate normele rutiere privitoare la deplasarea pe drumurile publice, traversarea pe trecerile pentru pietoni marcate şi semnalizate corespunzător, precum şi locul pe care trebuie să-l ocupe aceştia în autovehicule, atunci când deplasarea se face folosind aceste mijloace.

La activități, polițiștii le-au prezentat celor mici semnificația indicatoarelor rutiere, după care, aceștia au pus în practică, printr-un joc, principalele reguli ce trebuie respectate de pietoni. Copiii au adresat întrebări, iar polițiștii au răspuns curiozităților acestora și le-au împărtășit din experiența lor.

Prin aceste activități, polițiștii urmăresc ca elevii să fie foarte bine informați încă de la o vârstă fragedă, în vederea formării unui comportament responsabil, preventiv.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *