Dezvăluiri

Acuzații de discriminare lansate de o asistentă medicală din Gorj la adresa unei clinici din Franța

O asistentă medicală din Târgu Jiu, care lucrează în Franța de zece ani, se consideră hărțuită și discriminată de către conducerea unui centru pentru bătrâni din orașul Nantes, în cadrul căruia a lucrat o perioadă determinată.

Daniela Drăgoi a lucrat aproximativ o lună la un centru de îngrijire și tratare a bătrânilor. Conducerea clinicii „Landes Saint Martin En Haute-Goulaine“ a acuzat-o pe româncă de dispariția unor medicamente pe bază de stupefiante, care au un regim special. Daniela Drăgoi susține că astfel de probleme au fost înregistrare la această unitate și înainte de venirea sa. „Am lucrat în clinici de psihiatrie în Franța timp de opt ani și nu am avut probleme de acest fel. Am prins o disponibilitate de o lună de zile și am lucrat din data de 9 ianuarie și până pe 3 februarie, cu contract complet. Am negociat cu ei ca să îmi ofere o locuință și mi-au dat în aceeași clădire o locuință. Am constatat, când am venit, că erau probleme foarte mari. Erau lipsuri de materiale și o dezorganizare totală. Am înțeles că o nouă conducere venise din luna decembrie și mi s-a spus că sunt probleme de organizare, dar eu am constatat că există o serie de lipsuri de materiale, iar la evidența stupefiantelor am constatat că sunt probleme. Am văzut că lipseau trei comprimate de Oxicozonă, un medicament morfinic, care se dă în cazuri de dureri severe. Am chemat-o pe asistenta șefă, care a constatat și a semnat în registru alături de mine“, a relatat asistenta medicală.

Daniela Drăgoi a precizat că toate lucrurile acestea s-au întâmplat pentru că a prezentat conducerii clinicii o serie de probleme pe care le-a constatat: „Erau multe persoane care se perindau, veneau câteva zile, iar apoi nu mai veneau. Erau multe reclamații cu privire la lipsa de îngrijire a beneficiarilor, pentru că asta se întâmpla din cauza lipsei de personal. Au fost plângeri din partea familiilor. Eu am spus toate problemele acestea conducerii unității. Probabil că aceste lucruri au deranjat“, susține asistenta.

„Consider că sunt discriminată pentru că sunt româncă“

În final, românca a aflat că este acuzată de dispariția unor medicament stupefiante și crede că acest lucru este cauzat de faptul că provine din România: „Mi s-a adus la cunoștință că s-a făcut un audit și că sunt acuzată că am luat comprimate de Oxicozonă. Am cerut să mi se facă percheziții și sunt dispusă să se efectueze orice cercetări deoarece sunt nevinovată. S-a făcut percheziție în camera mea unde locuiam și în mașină. Nu s-a găsit nimic. Mi s-a spus că va fi anunțată poliția. Consider că sunt discriminată pentru că sunt româncă. Le-am spus acest lucru și mi s-a replicat că mai sunt și alți străini care lucrează, dar nu există străini care să lucreze pe asistență și să aibă responsabilitățile mele“.
Daniela Drăgoi spune că a fost audiată la Poliție. „Am fost chemată și la Poliție pentru a da declarații. Am fost întrebată despre procedura de lucru cu medicamentele morfinice. S-au făcut presiuni la adresa mea, dar nu aveam ce să recunosc, deoarece nu este nimic adevărat și nu sunt cu nimic vinovată“, a adăugat asistenta din Tg-Jiu.

 

Citește și:

Un comentariu

  1. Faci curat in curtea casei tale , apoi te uiti peste gard ! Nu faceti voi legile niciunde,la tine in curte poate …! Inafara de aceste acuzatii garantez ca ti ai pregatit ,,intrarea,, in Romanika cu mizeria unei idei bolnave ! Noi nu avem hirtie igenica dar , dam lectii de conduita si etica celor care le ,,apartine,, sistemul ! Treci pe ,,batatura,, ca i nevoie de forta de munca ,, calificata,, si profesionalism . Ne bucuram sa stim ca vei pune in practica toata experienta ,,capatata,, in firmele care nu ti au recunoscut adevarata ,,valoare,, ! Traiasca Romanika !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *