Dezvăluiri

ADEVĂRATE CARACTERE! Medicii tineri de la spitalul „COVID” Tg-Cărbunești se gospodăresc singuri: și-au cumpărat cizme, mașină de spălat și fier de călcat. Spitalul se dotează cu saci pentru CADAVRE

Medicii de la Spitalul de Urgență Tg-Cărbunești, desemnat ca unitate medicală suport pentru persoanele infectate cu COVID-19, nu au avut de niciunele, nici măcar minimul de echipament de protecție, iar decizia autorităților a picat ca un trăznet, însă unii dintre ei au avut puterea să glumească: ”Se cheamă noroc. Să bag la loto?”, a scris unul dintre doctorii tineri, venit în Gorj, de la Craiova, să trateze bolnavi. În timp ce unii gorjeni neaoși au dat bir cu fugiții, au demisionat, ori și-au depus cereri de pensionare sau de transfer, cei tineri au sunat adunarea, aplicând principiul conform căruia ”un cadru medical fuge "la" caz, nu "de" caz și că, în vremurile grele ies la suprafață adevăratele caractere”.

Au început să ”se echipeze” singuri, așa că și-au cumpărat cizme din cauciuc, de la colegi ai lor, care activează în domeniul medical, au primit echipamente de protecție, adică vizete și mănuși, iar alți prieteni ai medicilor au donat sume consistente spitalului.

S-au gândit și că o să stea în spital câte opt zile și le va trebui mașină de spălat și fier de călcat, așa că s-au gospodărit singuri: au făcut chetă și și-au cumpărat cele necesare.

În spital se lucrează la circuite, iar medicii așteaptă să fie instruiți. Au venit cei de la Direcția de Sănătate Publică Gorj au ridicat din umeri și au plecat.

A trebuit să se descurce tot pe cont propriu. Soția unui coleg al lor, epidemiolog la Craiova, a venit, din timpul său liber, la rugămintea lor, și i-a instruit.

Și spitalul se pregătește și se dotează. A cumpărat 100 de saci pentru cadavre. Din material impermeabil, cu fermoar pe mijloc, cu patru mânere, folie dublă pe spate, la prețul de 40 de lei bucata.

Unii medici s-au resemnat, deja, și știu sigur că se vor infecta. Și-au asumat asta. Dar nu renunță, nu și-au depus cereri de concediu fără plată. Sunt doar un pic revoltați că nimeni nu le spune nimic…

„…voi merge până la capăt”

Medicii tineri din spitalul ”COVID” de la Tg-Cărbunești nu sunt singurii care dau dovadă de caracter în această perioadă cumplită!

Geanina Măldărescu, asistent medical la substația Serviciului Județean de Ambulanță din oraș, izolată la domiciliu, după ce a intrat în contact cu un pacient recent întors din Anglia, fără să poarte echipament de protecție, a postat un mesaj emoționant pe contul său de pe o pagină de socializare: ”Indiferent de situație, eu voi merge până la capăt! Dacă trebuie să lucrez pentru Covid-19, acolo voi fi”!

Trebuie spus că asistenta este mama unei fete de 19 ani și tocmai a fost pe punctul de a fi infectată cu noul coronavirus, dar nu se teme, nu a demisionat și nu a cerut să intre în concediu fără plată.

 

Citește și:

Un comentariu

  1. Ce caractere? Șefa aia de secție de la ATI e pișata pe ea de frica. Pe barbatu-sau ,unul dintre brancardierii sectiei, îl tine acasă de frica sa nu pateasca ceva, saracul( astfel.mâncând banii statului degeaba)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *