EvenimentUltima oră

Administratorul unei societăți comerciale din Târgu Jiu amendat cu 10.000 de lei de polițiștii locali!

Administratorul unei societăți comerciale din municipiul Târgu Jiu a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50 din 1991 Republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, întrucât a edificat o terasă în suprafață de aproximativ 127 mp, fără a deține autorizație de construire.
Totodată, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției polițiștii locali din cadrul Biroului Protecție Mediu, Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au dispus și măsura de oprire imediată a lucrărilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50 din 1991 Republicată.

De asemenea, polițiștii locali din cadrul Biroului Control Comercial au constatat că societatea comercială în cauză deține, la adresa respectivă, și un punct de lucru unde desfășura activități de comerț cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat, articole de uz casnic, articole de fierărie, sticlă și al celor pentru vopsit, fără a deține acord de funcționare emis de Primăria Municipiului Târgu Jiu.
A fost aplicată sancțiune contravențională în valoare de 400 lei, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Guvern nr. 99/2000 și s-a dispus suspendarea activității comerciale până la data autorizării.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *