Ultima oră

Agenții de securitate dintr-un aeroport au fost filmați în timp ce furau din bagaje

Doi angajați de securitate dintr-un aeroport din SUA au fost surprinși pe camera de supraveghere cum fură din bagajele călătorilor.

Poliția a precizat că cei doi angajați sunt acuzați că „au sustras 600 de dolari din portofelul unui pasager, în timp ce acesta se afla în procesul de control”, scrie CBS News Miami.

„Cred că au mult tupeu, pentru că nu-și dau seama că sunt filmați” a declarat pasagerul David Caban. „Sunt locuri care sunt monitorizate foarte mult. La ce se gândesc ei?” s-a întrebat el.

Cum furau cei doi agenți
Josue Gonzalez în vârstă de 20 de ani și Labarrius Williams, 33 de ani, au fost arestați și acuzați de furturi din bagaje în iulie 2023. În raportul poliției se spune că aceștia „distrăgeau atenția pasagerilor în timp ce erau controlați pentru a putea fura bani dinbagajele lor”. Cei doi agenți TSA (Transportation Security Administration) lucrau pe Aeroportul Internațional din Miami.

Biroul procurorului de stat a publicat mai multe clipuri video. Într-unul dintre ele se vede cum agenții se concentrează asupra unei anumite genți, iar câteva momente mai târziu, vedem cum unul dintre ei își bagă mâna în buzunar.

Gonzalez este surprins în alt clip video cum ncepe să deschidă fermoarul unei genți în timp ce tăvițele înaintează pe banda de bagaje. El deschide buzunarul mare al unui bagaj, apoi buzunarul mai mic și scoate din el un portofel, pe care îl ascunde în colțul tăviței, în spatele unei pungi mai mari.

Sfaturi pentru pasageri
Site-ul The Points Guy oferă mai multe sfaturi pentru călători, astfel încât să-și păstreze lucrurile în siguranță:

1. Nu puneți obiecte de valoare în bagajele înregistrate

2. Nu folosiți bagaje care pot atrage prea mult atenția

3. Păstrați banii lichizi în buzunar

4. Nu transportați sume mari de bani cash

5. Lăsați bijuteriile de lux acasă

6. Folosiți cărțile de credit și nu banii lichizi

7. Puteți folosi bancomatul în străinătate

8. Puneți etichete în bagajele înregistrate

Ce spune compania
Într-o declarație, compania TSA a precizat: „TSA i-a eliberat din funcție pe ofițeri până la finalizarea anchetei și a acțiunilor administrative. Transportation Security Administration consideră că agenții de securitate acționează la cele mai înalte standarde profesionale și etice și nu are nicio toleranță față de comportamentul necorespunzător la locul de muncă. Am investigat în mod activ și agresiv aceste acuzații de comportament necorespunzător și am prezentat concluziile noastre Departamentului de Poliție din Miami Dade și lucrăm îndeaproape cu aceștia. Orice angajat care nu respectă standardele noastre etice fundamentale este tras la răspundere”.

Sursa: StirilePROTV

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *