Cetățenii au luat cu asalt ghișeele Direcţiei Publice de Venturi din cadrul Primăriei Târgu Jiu. În prima zi din acest an au fost eliberate peste 900 de chitanțe pentru plata impozitelor la terenuri, mașini și clădiri. Suma încasată în prima zi a fost de aproape 200.000 de lei. Trendul se va menține și în zilele următoare și chiar va fi o creștere, dat fiind faptul că cetățenii vor să își ia o grijă legat de plata taxelor și a impozitelor. Un alt motiv este că până la finalul lunii martie se va acorda bonificația de 10%. Este vorba de o reducere la plata impozitelor la terenuri, clădiri și mașini. Se achită diferit taxele pentru parcările de reședință.
Termenul de depunere a cererilor pentru reînnoirea contractelor pentru parcările de reședință este de 6 luni. Prin urmare, cei care dețin locuri de parcare au la dispoziție 6 luni pentru a depune cererea de reînnoire.
În vederea semnării noului contract, proprietarul va plăti la oricare din casieriile primăriei taxa pentru una dintre variantele de contract: 120 de lei pe an pentru parcarea asigurată în intervalul 16:00 – 08:00, sau 360 de lei pentru varianta 24 de ore din 24.
Copia chitanței se va alătura cererii de reînnoire și vor fi depuse la Serviciul Concesionări situat în strada A. I. Cuza, la parterul blocului 15A (fostul sediul al Direcției de Patrimoniu). Se va atribui un singur loc de parcare pentru fiecare locuință, având în vedere numărul tot mai mare de cereri. Cetățenii care nu dețin un loc de parcare, pot depune cereri în acest sens la sediul primăriei, la Centrul de Informare a Cetățenilor, ca și până acum.=
Tot gresit au calculat tutele alea impozitele! Vechimea imobilului nu o mai iau in considerare, bonificatie de 10% pentru plata pana la 31 martie 2022 nu dau! Nici anul trecut nu au dat si niciodata!