Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj va beneficia de o finanțare nerambursabilă de peste 24 de milioane de euro prin Fondul de Tranziție Justă.
AJOFM are pregătit un proiect care vizează mii de beneficiari. Din suma de 24,4 va fi acordat sprijin celor care se află în căutarea unui loc de muncă.
Va fi realizată reconversia profesională a celor care provin din exploatările miniere și vor fi încadrați șomeri în câmpul muncii. Va mai fi acordat sprijin pentru angajatori prin introducerea de cursuri de calificare noi, în construcții, horeca sau energie verde, precum montatori panouri solare.
Agenția le va acorda șomerilor prime de instruire, subvenții de participare la formarea în muncă și mese pentru cursanți.
Programul derulat prin AJOFM Gorj se va implementa până pe 31 decembrie 2029. Proiectul AJOFM vizează aproape 3.500 de beneficiari, cu vârsta cuprinsă între 29 și 55 de ani. Proiectul AJOFM va fi depus la FTJ până pe 31 martie.