Politică

Alegeri în PSD Gorj. Weber: Voi candida pentru funcția de președinte

Social-democrații gorjeni își vor alege viitoarea conducere, pe data de 20 octombrie, când va avea loc conferința județeană de alegeri în cadrul PSD Gorj.

Deputatul Mihai Weber anunță că va candida pentru un nou mandat de președinte al PSD Gorj. Liderul social-democraților gorjeni își dorește ca din viitorul Birou Politic Județean să facă parte oameni care, într-adevăr, se identifică cu Partidul Social-Democrat. Până la conferința județeană de alegeri, de pe data de 20 octombrie, vor fi organizate alegeri interne în toate filialele PSD din județ. “Am stabilit ca, pe data de 20 octombrie, să aibă loc conferința județeană. Conferințele de alegeri orășenești și comunale au început să aibă loc în Gorj. Este o etapă obligatorie în viața unui partid.(…) Încă suntem în mandat, dar așa am stabilit la nivel național. Cred că, din iulie- august, au început să aibă loc conferințe județene de alegeri în județele din România. Eu voi candida pentru funcția de președinte. Vom face echipa așa cum am pornit de la bun început, lucrurile sunt stabilite. Oricine poate să-și depună candidatura pentru orice poziție. Eu cred că echipa PSD de la Gorj este privită altfel, e o altă abordare în ceea ce privește această echipă, altă percepție asupra echipei de la PSD Gorj. Nu știu dacă vor fi modificări privind Biroul Politic Județean al PSD Gorj. În funcție de cine își dorește să candideze, nu știm exact cine își dorește să intre în BPJ, dar atribuțiile sau responsabilitățile sunt puțin mai diferite față de etapa trecută, pentru că aș vrea să-și depună candidatura oamenii care, într-adevăr, se identifică cu partidul. Adică, au susținut, s-au implicat, au acțiuni în spate”, a declarat liderul PSD Gorj.

Candidează pentru încă un mandat de deputat

Mihai Weber spune că, în 2024, va candida pentru un nou mandat de deputat de Gorj. „În principiu, îmi doresc să merg tot pe aceeași linie la Camera Deputaților, dar mai sunt 2 ani până atunci. Sunt niște etape electorale importante în 2024 și cred că cel mai important e să fim organizați și pregătiți pentru aceste lupte, pentru că ne-am propus să câștigăm toate acele competiții electorale și trebuie să fim uniți și foarte bine organizați. Nu s-a pus problema să fie mai puține mandate de parlamentari la Gorj. Nu s-a discutat acest aspect. Probabil, e vorba și despre ce s-a întâmplat cu ultimul recensământ, dar încă nu este pus în practică, nu s-a emis o hotărâre de guvern pe tema respectivă. Deocamdată, rămâne același număr de parlamentari”, a precizat deputatul PSD.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *