Sute de gorjeni s-au strâns pe 1 decembrie în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, pentru a surprinde momentul aprinderii luminițelor de sărbători, la ora 18.00. Chiar dacă nu a fost organizat spectacol, ca în alți ani, mulți oameni au vrut să simtă bucuria apropierii sărbătorilor de iarnă.
Oamenii nu prea au reuşit să păstreze distanțarea socială însă au purtat măști.
Tânăra i-a înmânat primarului Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, o coală de hârtie cu câteva versuri.
“Îi mulțumesc pentru gândurile frumoase și îi transmit că reprezintă un exemplu pentru noi toți. Povestea Alexandrei este cea a unui învingător și a fost o onoare și o plăcere pentru mine să o cunosc. Am aflat că este pentru prima dată când participă la aprinderea iluminatului festiv și mi-aș dori să o mai avem alături. Îți mulțumesc, Alexandra și cu ocazia Zilei Naționale îți urez, din inimă, “La mulți ani!””, a punctat pe pagina de socializare Marcel Romanescu.
0 707