Stil de viață

Alimente care îţi repară ficatul după Sărbători

Cu toţii mâncăm mai mult de Sărbători! Excesul de alimente şi alcool nu face deloc bine ficatului, care are o muncă mai grea acum: trebuie să digere mâncarea şi să metabolizeze alcoolul. Dacă nu este ajutat, se îmbolnăveşte. Iată ce alimente sunt de mare ajutor pentru dezintoxicarea ficatului pe cale naturală.

Grepfrutul, acest fruct zemos bogat în vitamina C şi antioxidanţi, este unul dintre cei mai puternici dezintoxicanţi ai ficatului.
Usturoiul conţine substanţe pe bază de sulf care activează enzimele din ficat şi înlătură toxinele din corp. Conţine alicină şi seleniu care protejează ficatul de toxine.
Ceaiul verde creşte energia şi ne ajută la slăbit. De asemenea este de mare folos pentru buna funcţionare a ficatului. E bogat în catehine, substanţe care elimină grăsimile din ficat.
Legumele verzi. Toată lumea ştie că e bine să consumăm legume cu frunze verzi. Mai ales cicoarea şi kale conţin substanţe ce neutralizează metalele grele din ficat.
Avocado ajută la protejarea ficatului. Bogat într-un antioxidant numit glutation, avocado ajută la protejarea ficatului împotriva intoxicării şi îi sporeşte puterea de a se curăţa singur.
Merele sunt bogate în pectină şi alte substanţe chimice esenţiale, astfel că ajută la eliminarea toxinelor din aparatul digestiv. Ajută ficatul să facă faţă în procesul de dezintoxicare.
Morcovii şi sfecla sunt bogate în glutation, un puternic antioxidant, care ajută la detoxifierea ficatului. Cu un conţinut mare de betacaroten, morcovii şi sfecla ajută la îmbunătăţirea funcţiilor ficatului.
Citrice. Lămâile şi portocalele au un conţinut bogat de vitamina C care ajută la stimularea ficatului. Sunt bune pentru sintetizarea toxinelor în substanţe ce pot fi absorbite de apă.
Nucile, sursă bună de antioxidanţi, cum ar fi glutationul, şi acizi graşi omega 3, care susţin buna funcţionare a ficatului. Ajută la dezintoxicarea ficatului.
Varza conţine substanţe chimice importante care favorizează dezintoxicarea ficatului. Este bogată în enzime care ajută la eliminarea toxinelor.
Varza de Bruxelles e bogată în susbstanţe pe bază de sulf şi antioxidanţi care forţează ficatul să elibereze enzime ce blochează procesele de distrugere pe care le-ar face toxinele.
Sparanghelul este un excelent diuretic. Ajută procesul de curăţare a ficatului de toxine. De asemenea, este foarte bun şi pentru dezintoxicarea rinichilor.
Păpădia. Ceaiul de rădăcină de păpădie ajută la eliminarea grăsimilor, la producerea de aminoacizi. Este ideală pentru curăţarea ficatului de toxine.
Spanacul este, de asemenea, o sursă bogată de glutation, un antioxidant de mare importanţă. Acesta face ca ficatul să elibereze enzime care favorizează curăţarea ficatului de toxine.
Uleiurile presate la rece. Uleiuri de măsline şi de seminţe de in sunt un sprijin pentru ficat. Conţin substanţe ce elimină toxinele periculoase din corp.

 
Sursă
click.ro

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *