De luni, alocațiile copiilor vor crește cu 20%! Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Muncii.
Raluca Turcan lasă să se înțeleagă faptul că, cea de-a doua majorare, tot de 20%, ar putea să fie sub semnul întrebării deoarece creșterea depinde de bugetul țării, care însă nu este aprobat încă.
”Alocațiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna următoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul alocațiilor avem o lege în Parlament, și vom vedea în Parlament dacă se menține și a doua tranșă de 20%”, a declarat Raluca Turcan, la TVR.
La sfârșitul lunii trecute, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a lansat un atac dur la adresa PNL şi a Guvernului Cîţu, după ce prim-ministrul a anunţat că alocaţiile copiilor nu vor fi majorate cu 40% în 2021, ci doar cu 20%, chiar dacă Guvernul Orban promisese că alocaţiile vor fi majorate de două ori, cu câte 20%, în anul 2021.
„Am înțeles că nu dați doi bani pe ideea de a crește salariile românilor – nici a celor plătiți cu lefuri mici, în sectorul privat și nicidecum a bugetarilor! Am înțeles că nu vă interesează să le dați pensionarilor măcar șansa de a-și păstra nivelul de trai, amânând la nesfârșit majorările de pensii.
Însă nu credeam că veți avea atâta josnicie să mințiți privind în ochii a milioane de copii! Înaintea alegerilor ați promis că le dublați alocațiile – nu în toamna acestui an, cum propusese PSD și votase Parlamentul- ci în tranșe semestriale de câte 20%, până în 2022. Azi, ați arătat țării că și dublarea alocațiilor a fost o farsă sinistră!
În Guvernul Țepelor, PNL i-a păcălit cu cinism pe copiii țării cu alocațiile, așa cum USR-PLUS i-a mințit pe părinții lor cu sloganul TaxeZero pe salariul minim!
Sunteți mici la suflet și lipsiți de omenie! Sunteți Guvernarea Anti-Alocație, în care până și copii primesc țeapă cu dedicație!”, a scris Marcel Ciolacu în postarea de pe Facebook.
sursa: antena3.ro