O ambulanță care transporta un deținut a fost implicată joi seară într-un accident în Craiova.
Autospeciala și o mașină care nu ar fi acordat prioritate s-au izbit violent, iar vehiculul salvatorilor a lovit un cap de podeț și a fost aruncat într-un șanț.
În această ambulanță ajunsă în șanț se afla un deținut preluat de la Penitenciarul Mioveni. Echipajul urma să îl transporte la un spital de psihiatrie din Timiș.
Pe Centura de Nord a Craiovei, o mașină condusă de un șofer de 48 de ani a apărut brusc în fața autospecialei. Bărbatul de la volan ieșise de pe o stradă lăturalnică și ar fi vrut să vireze la stânga pe șoseaua principală. Impactul dintre cele două vehicule a fost unul puternic.