Un șofer elvețian este obligat să plătească o amendă uriașă, de 98.500 de franci elvețieni, adică peste 100.000 de euro, în urma unei decizii definitive a instanței, pentru că nu a respectat distanța regulamentară de siguranță în timp ce conducea pe o autostradă.
Șoferul în cauză, un milionar de 58 de ani, a fost surprins în 2023 de o cameră a poliție, în timp ce conducea un BMW cu pentru 100 de km/ oră și apropiindu-se la o distanță mai mică de 2 metri față de mașina din față, potrivit Blick.
Incidentul s-a petrecut pe autostrada A1, lângă Zurich.
Bărbatul a primit o amendă atât de mare întrucât în Elveția sancțiunile la regimul rutier se calculează în funcție de veniturile șoferilor. Pentru că șoferul în cauză avea un venit anual de aproape 2 milioane de euro, amenda a fost stabilită la 98.500 de franci elvețieni, aproximativ 105.000 de euro.
Amenda a fost contestată în instanță, iar tribunal Aargau a menținut decizia poliției. Însă șoferul a făcut recurs, acesta fiind respins luna aceasta de Curtea Federală.