Ultima oră

Amenzi de până la 4.500 de lei și muncă în folosul comunității dacă încalci aceste reguli de circulație

Șoferii care traversează calea ferată neregulamentar, chiar și atunci când această este nefuncțională, riscă amenzi de până la 4.500 de lei. Și asta nu este tot. Aceștia pot ajunge și după gratii, potrivit noului Cod Rutier.

Noile reglementări au intrat în vigoare chiar de la începutul anului, însă puțini sunt conducătorii auto care le cunosc. Noul Cod Rutier aduce modificări importante pentru șoferii care circulă pe drumurile din România.

Astfel, potrivit noilor schimbări, șoferul care a traversat linia de cale ferată în afara pasajului de nivel riscă o amendă cuprinsă între 3000-3750 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 20 la 30 de ore. În plus, șoferul poate primi arest contravențional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule timp de 6 luni.

Măsura a fost luată în situația în care în țara noastră sunt o mulțime de căi ferate dezafectate, care deserveau vechile fabrici comuniste, dar pe care nimeni nu le-a demontat. Acestea, chiar dacă nu mai sunt funcționale, sunt considerate căi ferate, așa că te poți trezi oricând sancționat.

Mai mult decât atât, în cazul în care un șofer traversează linia căii ferate prin pasajul de nivel, acesta riscă o amendă cuprinsă între 3000-3750 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 30 la 40 de ore.

Totodată, încălcarea regulilor de traversare a liniei de cale ferată prin pasajul de nivel îţi poate aduce o amendă cuprinsă între 3750-4500 sau muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 40 la 60 de ore în cazul în care ai generat riscul producerii unui accident de circulație, conform playtech.ro, citat de jurnalulnațional.ro.

În acest caz, șoferii pot primi arest contravențional pentru 15 zile, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce vehicule între 2-3 ani.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *