ANAF a precizat miercuri că „transferurile/sumele date/încasate de la rude” se subscriu operațiunilor de donație/dar manual și se încadrează în categoria veniturilor neimpozabile sau în funcție de împrejurările fiecărei situații de fapt, pot îmbrăca forma unor datorii, ceea ce reprezintă surse neimpozabile.
În ceea ce privește sumele încasate ca urmare a evenimentelor familiale (nunți/botezuri), pentru care nu există obligația declarativă din partea contribuabilului, sursele de fonduri de natura darurilor primite cu ocazia acestor evenimente reprezintă de asemenea venituri neimpozabile.
În cadrul procedurii de verificare a situației fiscale personale, organele fiscale examinează înscrisurile sau informațiile despre activitatea persoanei fizice verificate referitoare la intrările și ieșirile de fonduri și la creșterea sau descreșterea elementelor patrimoniale pe perioada verificată, avându-se în vedere prevederile art. 6 alin. (1) și alin. (2) și art. 55 alin. (3) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Administrarea mijloacelor de probă este prevăzută la Capitolul V – Administrarea și aprecierea probelor, Titlul III – Dispoziții procedurale generale din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, „în problematica solicitată fiind aplicabile corespunzător prevederile de la art. 66 privind dreptul rudelor de a refuza furnizarea de dovezi”
„… cota de impozit de 70% nu se aplică surselor de fonduri identificate, astfel cum sunt prevăzute la art. 61 și art. 62.
În cazul în care se constată că declarațiile fiscale, documentele și informațiile prezentate în cadrul procedurii de verificare sunt incorecte, incomplete, false sau dacă persoana fizică verificată refuză, în cadrul același proceduri, prezentarea documentelor pentru verificare ori acestea nu sunt prezentate în termen legal sau persoana se sustrage prin orice alte mijloace de la verificare, organul fiscal central stabilește baza de impozitare ajustată pentru impozitul pe venit și emiterea deciziei de impunere (art. 146 alin. (3) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare”, a informat miercuri ANAF.
Avocați: ANAF verifică banii pe care și-i oferă rudele
Precizările survin unor informații potrivit cărora ANAF a început să verifice și banii pe care și-i oferă rudele între ele și vor să-i impoziteze cu 70%, considerând că sunt sume neidentificate, deși au fost deja declarate și impozitate.
În cadrul unei verificări a situației fiscale personale, inspectorii i-au solicitat unei tinere care primise bani de la tatăl ei documente justificative care să ateste sursa sumelor de bani deținute.
Mai exact, Fiscul a cerut documente din care să rezulte remiterea sumelor de bani de la tată, conform notei explicative și a declarației notariale date de acesta din urmă.
„Fără a nega legitimitatea și interesul inspectorilor fiscali în a solicita astfel de documente pentru stabilirea situației de fapt, trebuie acceptat că între rude, pentru banii în numerar, rareori se întocmesc documente justificative. Stabilirea situației de fapt trebuie așadar să aibă la bază probe caracteristice relației de rudenie, precum mesaje WhatsApp, declarații pe proprie răspundere ale părților implicate, declarații ale martorilor etc.”, a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA.
ANAF consideră, în acest caz, că sumele respective, chiar dacă pot fi identificate, e posibil să fie primite din altă parte. Pe scurt, nu vrea să recunoscă sursa, spun avocații.
Prin urmare, decizia inspectorilor este de a le impozita cu 70%, procentul aplicându-se la diferența dintre totalul utilizărilor de fonduri și totalul surselor din fonduri determinate.
„În prezent, ne confruntăm cu al doilea exemplu în care lipsa documentelor justificative privind remiterea de sume în numerar între rude atrage consecințe fiscale semnificative asupra persoanelor fizice verificate”, a afirmat Luisiana Dobrinescu.
Într-o situație asemănătoare s-a aflat și o pensionară care a primit bani de la fiul ei pentru o casă. Ea a mai avut un caz asemănător în urmă cu câțiva ani, dar în acea perioadă impozitul nu era 70%, ci 16%.
La vremea respectivă a contestat o decizie de impunere emisă unei persoane fizice ca urmare a faptului că, potrivit organelor de verificare fiscală, „declarațiile privind acumulările de fonduri nu au fost susținute de documente justificative”.
În acel caz, era vorba despre o sumă de 20.000 euro transmisă de fiu către mama sa pensionară, pentru cumpărarea unei case.
Pentru a evita astfel de probleme cu ANAF, Luisiana Dobrinescu recomandă ceea ce face și ea: le dă copiilor bani folosind online banking, cu menționarea destinației banilor.
Așadar, românii ar trebui să fie atenți la sumele pe care le oferă sau le primesc. Impozitul pe sumele a căror sursă nu poate fi identificată a fost majorat de la 16% la 70% de la 1 iulie 2024 prin Legea 296/2023, iar statul are nevoie de bani la buget.