Liviu Cotojman speră la o prezență la 40% la vot în comuna Roșia de Amaradia. Edilul se așteaptă, însă, ca, la nivel național, participarea la urne să fie și mai mică. Nu crede că va depăși 35%. Primarul liberal este convins că PNL va câștiga alegerile parlamentare și că în jurul acestei formațiuni politice, poate și cu sprijinul Pro România, se va forma noul guvern. “ Nu am putut interacționa cu toți cetățenii față în față, având în vedere restricțiile acestea impuse de pandemie, dar am încercat să folosim alte rețele de comunicare pentru a determina oamenii să vină la vot. Sper la o prezență la vot de 40% la Roșia de Amaradia, dar nu cred că se va depăși 35%, la nivel național. Poate că, zilele acestea, oamenii se vor mai răzgândi și vor ieși duminică la vot. Spun acest lucru pentru că am discutat și cu prieteni de-ai mei și mi-au spus că nu cred că vor mai veni să voteze și la alegerile parlamentare. Indiferent cine va câștiga alegerile, cred că guvernul se va forma în jurul Partidului Național Liberal, cred că PNL va câștiga alegerile și se va forma un guvern de dreapta, poate chiar într-o alianță cu Pro România, dacă partidul lui Victor Ponta va depăși pragul electoral”, a conchis primarul comunei Roșia de Amaradia.
0 227