Actualitate

Anunț important pentru cei care vor să plece la munte: Risc de avalanșe la Rânca!

Zăpada căzută în ultimele zile la Rânca i-a alertat pe angajații Salvamont Gorj care avertizează asupra pericolului la care se expun cei care se avântă pe pârtii pentru a schia. Din cauza fluctuațiilor de temperatură există riscul de a se produce avalanșe, după cum afirmă șefii instituției. Directorul Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, spune că sunt locuri în care stratul de zăpadă este destul de mare pentru că, în ultimele zile, a viscolit destul de mult. „În ultima perioadă, a fost un strat de zăpadă destul de consistent care a căzut la Rânca, iar mai apoi a fost transportată de vânt, astfel încât, în anumite locuri avem straturi de zăpadă destul de mari. Deja acest strat a început să se sedimenteze, dar fluctuațiile de temperatură fac posibilă producerea de avalanșe”, a declarat șeful Salvamont Gorj.

Sfat pentru cei care vor să se aventureze pe munte

Cornoiu a ținut să le ofere și niște sfaturi celor care au de gând să facă drumeții sau să schieze în această perioadă. „Cei care merg pe munte trebuie să fie atenți unde sunt aceste straturi și să facă un management al riscurilor și, de asemenea, să fac un test de zăpadă. Eu le transmit să nu se expună unor riscuri la producerea unor astfel de fenomene”, a încheiat Cornoiu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *