Ultima oră

Aproape 300 de arme confiscate de polițiști în urma unor percheziții de amploare

Aproape 300 de arme, peste 90.000 de cartuşe, unele dintre acestea fiind letale, arbalete, săgeţi şi articole pirotehnice au fost găsite de către poliţişti în urma sutelor de percheziţii făcute în toată îara în dosarul care vizează activitatea unui magazin online din străinătate care vindea în România arme supuse autorizării, conform legislaţiei naţionale. Optzeci de persoane au fost duse la poliţie, la audieri.

„Poliţiştii au documentat activitatea infracţională a societăţii comerciale din afara teritoriului ţării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor. În urma percheziţiilor efectuate, 80 de persoane au fost conduse la sediul unităţilor de poliţie, au fost ridicate 299 de arme, dintre care 139 de arme scurte şi 160 de arme lungi, 10 arbalete, 91.028 de proiectile/alice, 157 de cartuşe cu gaze, 63 de cartuşe letale, 28 de săgeţi, precum şi 12 kilograme de articole pirotehnice”, anunţă, sâmbătă, oficiali din Poliţia Română.
Ancheta vizează activitatea unui magazin online care livra armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *