Eveniment

Arest la domiciliu pentru cărăușul rovinărean, săltat de DIICOT pentru spălare de bani!

Rovinăreanul Bobi Claudiu Antonie, aflat după gratii de opt luni, fiind arestat preventiv într-un dosar penal instrumentat de DIICOT, se află la un pas de libertate. Tribunalul Gorj a stabilit, miercuri, arest la domiciliu pentru rovinăreanul aflat în detenție, în timp ce alți doi membri ai grupării sunt acasă de ceva timp. Sentința nu este însă definitivă și poate fi contestată.

Instanța înlocuiește „măsura arestării preventive dispusă prin încheierea din data de 24.11.2023, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București (…), cu măsura arestului la domiciliu față de inculpatul Antonie Bobi-Claudiu pe o durată de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. (…) impune inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul din Rovinari, (…) fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza”, a stabilit Tribunalul Gorj.

Ce a comunicat DIICOT

”În urma probatoriului administrat a rezultat faptul că la gruparea infracțională a aderat o altă grupare specializată în comiterea de infracțiuni informatice pe teritoriul SUA, având ca scop transportul sumelor de bani ilicite pe teritoriul României. Astfel, în perioada decembrie 2020 – noiembrie 2021, pe raza municipiului Rovinari, trei făptuitori au constituit un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, în care au atras mai mulți membrii (aderenți și sprijinitori) aceștia având roluri stabilite de liderii grupului în funcție de abilitățile demonstrate ale fiecăruia ( intelectuale ori în conducerea autoturismelor), scopul fiind acela de a transporta sume foarte mari de bani de pe teritoriul Țărilor de Jos pe teritoriul României. Liderul percepea comision din suma de bani transportată, iar ceilalți membri erau remunerați pentru fiecare transport efectuat, aceștia cunoscând faptul că banii provin din săvârșirea unor infracțiuni informatice tip skimming de către membrii grupului infracțional organizat care acționa pe teritoriul SUA. Prejudiciul produs în perioada mai-octombrie 2021 se ridică la de 1.756.284 de USD. În intervalul septembrie 2020 – octombrie 2021 liderul grupului infracțional a acumulat în contul aferent portofelului electronic aproximativ 7.000.000 USD în depozite și aproximativ 8.000.000 USD în retrageri, bani introduși în circuitul civil și utilizați ca provenind din surse licite, fiind cunoscută originea ilicită a acestora. De asemenea, sumele de bani reciclate au fost învestite în autoturisme, imobile, societăți comerciale, fermă de minat cryptomonede, drepturile de proprietate aflându-se în patrimoniile membrilor grupului ori ale unor persoane interpuse”, au comunicat, în urmă cu opt luni, procurorii DIICOT.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *