Actualitate

Asociația pensionarilor din CEO nu are încă un sediu la Târgu Jiu

Nu există un sediu la Târgu Jiu pentru Asociația pensionarilor din Complexul Energetic Oltenia. Asociația pensionarilor din minerit și energie „Mereu împreună” din județul Gorj continuă să adune membri. Sunt câteva sute de persoane care au semnat cereri de înscriere în organizația înființată recent. Un grup de pensionari din Complexul Energetic Oltenia a pus bazele asociației. Aceasta are în prezent peste 400 de membri și filiale în Târgu Jiu, Mătăsari, Tismana.

„Urmează o filială de săptămâna aceasta la Bâlteni. Asociația reprezintă interesele pensionarilor și oferă chiar și consultanță juridică pentru cei care nu au putut să își majoreze pensiile în baza Legii 197 din 2021. Facem un apel către autoritățile din Târgu Jiu să ne ofere acel sediu. Sunt foarte multe organizații, asociații și partide care au sedii. Noi am primit ceva, îl vedem, trecem pe lângă el, dar efectiv nu am intrat în posesia lui. Îl rugăm pe domnul viceprimar Bejinaru să nu uite de unde a plecat. A fost coleg cu noi”, a declarat Doru Crăete, vicepreședintele Asociației pensionarilor din minerit și energie „Mereu împreună”, din județul Gorj. Președintele Asociației este Ion Popescu, fost sindicalist la EMC Jilț, acolo unde a fost lider și Bogdan Bejinaru, când lucra la Complexul Energetic Oltenia.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *