O aeronavă a aterizat de urgenţă la Bucureşti după ce unui pasager i s-a făcut rău, iar echipele medicale au intervenit şi au aplicat manevre de resuscitare, dar acesta nu a mai putut fi salvat, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunţat duminică, faptul că o cursă aeriană de la Rhodos la Katovice a aterizat de urgenţă la Bucureşti, vineri, din cauza unei urgenţe medicale.
La acest caz au intervenit atât echipa medicală a CNAB, cât şi un echipaj apelat prin serviciul unic de urgenţă 112. Pasagerul, în vârstă de 40 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decedat. Trupul neînsufleţit a fost preluat de reprezentanţii Institutului de Medicină Legală.
Aeronava a decolat spre Katovice după câteva ore, având la bord un alt echipaj.