Ultima oră

Au căzut cu bicicletele în apa unui lac, după ce gheața s-a spart

Doi copii din judeţul Argeş s-au aventurat cu bicicletele pe apa îngheţată a unui lac, dar gheaţa s-a rupt. Copiii au fost scoşi din apă de un localnic, conştienţi, fiind transportaţi la spital.

Pompierii din Argeş au intervenit, joi seară, după ce au fost sesizaţi că doi copii ar fi căzut în apa unui lac, în localitatea Oarja. Este vorba despre doi copii care s-ar fi aventurat cu bicicletele pe lac, iar gheaţa fiind subţire, s-ar fi spart, aceştia căzând în apă[, au transmis pompierii.

Potrivit acestora, ambii copii, cu vârstele de aproximativ 14 ani, au fost scoşi din apă de către un localnic, unul dintre aceştia deplasându-se singur la domiciliu, iar cel de-al doilea fiind dus de către localnicul respectiv.

Copiii au foat preluaţi de către echipajele medicale SMURD, le-a fost acordat primul ajutor calificat, după care au fost transportați la spital.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *