Ultima oră

Au rămas fără apă! Ce spune primarul Târgu-Jiului!

Târgujienii care locuiesc în blocurilor sociale din zona Ciocârlău, la etajele superioare, au rămas fără apă din cauza caniculei.

Temperaturile ridicate din ultima perioadă au început să genereze probleme cu apa și în municipiul Târgu-Jiu. Târgujienii care locuiesc în blocurilor sociale din zona Ciocârlău, la etajele superioare, nu mai au presiune la apă. Meteorologii au anunțat că vin “zile de foc”, cu cod roșu de caniculă. Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, afirmă că dacă, la începutul acestei perioade, nu se poate asigura apa potabilă, cu atât mai puțin în perioada următoare.

“Sunt mult mai multe semnale venite din cartierele municipiului Târgu-Jiu. Primul semnal l-am primit din zona Ciocârlău, de la blocurile de locuințe ale primăriei municipiului Târgu-Jiu. Acolo, la etajele superioare, nu era presiunea necesară, în așa fel încât cetățenii care locuiesc în acea zonă să poată beneficia de apă potabilă. Am luat legătura cu reprezentanții Aparegio, se încearcă remedierea acestei situații, însă, pe mine, puțin mă îngrijorează această situație, ținând cont de faptul că, din prognozele meteo, vom avea 2 săptămâni cu precipitații foarte puține și cu o temperatură foarte ridicată. Și asta înseamnă că dacă, la începutul acestei perioade, nu se poate asigura la parametri optimi apa potabilă, cu atât mai puțin se va putea asigura, în zilele următoare. Din ceea ce știu eu, până în acest moment, doar în acel cartier sunt probleme. Acolo, problema este determinată și de faptul că cei de la Aparegio încă n-au reușit să creeze debitul necesar din sursele care alimentează Târgu-Jiu pentru a putea asigura apă potabilă cetățenilor. Cartierul de acolo este alimentat din sursa de la Preajba, iar, din tot ceea ce am văzut, până acum, apa care le este furnizată și dumnealor și celor care locuiesc în Preajba, din punctul meu de vedere, nu este o apă tocmai potabilă”, spune edilul.

Ce măsuri anti-caniculă a luat municipalitatea

Autoritățile locale de la Târgu-Jiu au amplasat patru corturi cu aer condiționat și apă și au pornit fântânilor arteziene pentru ca târgujienii să se poată răcori în zilele caniculare.

„Noi am făcut ceea ce poate să facă o autoritate publică locală. Măsurile trebuie să le ia societatea Aparegio, pentru că gestionează tot ceea ce înseamnă canalizare și alimentare cu apă la nivelul municipiului Târgu-Jiu, însă ținem permanent cișmelele deschise. Am deschis fântânile arteziene de la ora 9 dimineața până la 9 seara tot pe baza discuțiilor pe care le-am avut cu cetățenii din municipiul Târgu-Jiu în vederea asigurării unui aer cât de cât mai respirabil în zonele unde avem și cișmele stradale, dar și fântâni arteziene. Am instalat 4 corturi în municipiul Târgu-Jiu pentru cetățenii care au nevoie de asistență medicală și de un pahar cu apă. Acestea sunt lucrurile pe care noi, ca autoritate publică locală, le putem face până în acest moment. Sperăm ca reprezentanții Aparegio să găsească cele mai bune soluții în așa fel încât cetățenii municipiului Târgu-Jiu să nu se confrunte cu mari probleme în perioada care urmează”, a adăugat Marcel Romanescu.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *