O nouă biserică și o capelă ar urma să se construiască în Cartierul Narciselor din Târgu Jiu, afectând, spun localnicii, blocurile de pe străzile Lucian Blaga și Nichita Stănescu. Deja, peste o sută de locuitori din cartier au semnat pentru a nu se construi lăcașul de cult lângă casele lor. O parte dintre cetățeni au fost și în audiență la primarul Marcel Romanescu și i-au spus acestuia că nu vor să se tragă clopotul lângă ferestrele lor. Potrivit proiectului, biserica ar fi la o distanță de 2,78 m de balcoanele mai multor locuințe din blocul 2 situat pe strada Lucian Blaga.
„Noi suntem de acord să se construiască o biserică în cartier, dar nu atât de aproape de blocurile noastre. Am văzut planurile lăcașului de cult și biserica ar trebui sa se construiască prea aproape de apartamentele ANL. Sunt peste o sută de locuitori afectați. Puteau să facă biserică și capela în alt loc. Știm că există o solicitare a Arhiepiscopiei Craiovei, Protoieria Târgu Jiu, către Asociația de Locatari nr.15 în legătură cu construirea acestei biserici dar asociația și locatarii nu au fost de acord, construcția urmând să le afecteze confortul auditiv”, a declarat unul dintre semnatarii solicitării de refuzare a construirii lăcașului de cult, în acel punct din cartier.
Locatarii sunt dispuși să conteste chiar și în instanță începerea acestor lucrări.