Ultima oră

Avarie la centrala nucleară de la Cernavodă

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat de la rețea marţi după-amiază, din cauza unei disfuncționalități.

„Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național în după-amiaza zilei de 8 august 2023 din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară.

Specialiștii CNE Cernavodă investighează cauza care a condus la deconectarea automată a Unității 1 de la SEN.

Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații.

În perioada următoare se vor efectua lucrări de remediere în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă, aplicabile în aceste situații.

Deconectarea automată a Unității 1 precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător”, transmite Nuclearelectrica.

Potrivit graficului actual asumat de companie, Unitatea 1 va fi repornită pe 10 august, la ora 12.00.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *