Evaluarea Națională a început luni, 15 iunie 2020, cu proba scrisă la Limba și literatura română.
La subiectul 1 de la proba scrisă de Limba și Literatura Română, elevii au avut de analizat un text de Sorin Titel.
Elevii clasei a VIII-a au avut de motivat, într-o compunere de cel puțin 150 de cuvinte, apartenența la genul epic a unui text la prima vedere.
La subiectul al doilea, punctul B, ei au avut de realizat o narațiune în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activități preferate.
Iată SUBIECTELE la Evaluarea Națională 2020
Miercuri, 17 iunie, se desfășoară proba la Matematică. 10.294 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține joi, 18 iunie, proba la Limba și literatura maternă.
Probele pentru examenele naționale încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 4.337 de centre de examen, conform unui comunicat transmis de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Rezultate EVALUARE NAȚIONALĂ 2020
Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen), iar contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).
Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice.
În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții sau reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.
sursa: antena3.ro