Ultima oră

Avertizare meteo de vreme severă. Ploi torențiale, vânt și grindină la noapte și mâine, în mai multe zone ale țării

Meteorologii au emis o informare meteo de vreme severă, valabilă din această seară de la ora 21:00 până duminică la ora 21:00. Sunt așteptate intensificări ale vântului și manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Potrivit meteorologilor, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, îndeosebi în nord-vestul, centrul țării și local în sud și sud-est, iar duminică în regiunile nordice, centrale și estice, precum și în zonele de munte.

Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar mai ales în Transilvania, Moldova și la munte, pe arii restrânse 30…35 l/mp.

Temporar, vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor îndeosebi pe parcursul zilei de duminică, cu viteze, în general, de 45…65 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *