Băcița Mărioara Băbu, de la stâna Ștefanu, a participat cu tocanul de oaie, produs tradițional, la un concurs culinar din cadrul emisiunii „La Măruță“ de la postul Pro Tv. Aceasta a concurat cu Ilie Anghel, din județul Olt, care a venit în fața juriului cu un ostropel. Cei doi au concurat pentru a se califica în semifinala concursului, unde vor reprezenta zona Olteniei.
Juriul format din specialiști a acordate note, iar ostropelul a avut câștig de cauză.
„Tocanul și ostropelul s-au bătut de au sărit fulgii! De data asta a câștigat ostropelul…data viitoare îi bag tocanului niște fonfleuri și niște ierburi aromatice de pe coastă, de bat și struțul! Nu, glumesc, îl păstrez așa cum e!“, este mesajul postat de băcița Mărioara Băbu.