Până la finalul acestui an vom afla dacă băncile au conspirat astfel încât mulţi români să aibă scoruri de credit greşite şi să poată lua împrumuturi doar de la unele instituţii.
Anul 2024 este cel în care vom afla dacă băncile din România s-au înțeles între ele, iar românii s-au ales cu scoruri de credit greșite și cu împrumuturi pe care le puteau lua doar de la anumite instituții.
De asemenea, Consiliul Concurenţei va anunţa dacă instituţiile financiare s-au înţeles să ţină ridicat nivelul ROBOR, iar dobânzile să fie prohibitive pentru mulţi care şi-au dorit să ia împrumuturi. Investigaţiile sunt în desfăşurare, fiind deja analizate sute de mii de e-mailuri în acest sens.
Românii ar fi fost nevoiţi să plătească rate mari în mod artificial, aceasta este prima suspiciune a Consiliului Concurenţei. ROBOR, indicele în funcţie de care se calculează unele rate în lei şi care de altfel poate fi influenţat de bănci, ar fi crescut excesiv. Aceasta este doar prima dintre investigaţii.
”A doua investigație vizează modul cum schimbă date ei intre ei privind istoricul clienților, și dacă nu cumva acest mecanism de a depuncta un client care merge la mai multe bănci nu are ca efect împiedicarea clientului de a se muta de la o bancă la alta. Asta este suspiciunea: că e un mecanism prin care îi legi pe clienți de banca unde sunt deja și îngreunezi mutarea la o bancă ce e concurentă”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Unele inspecţii au început în urmă cu doi ani. În toamna anului 2023 au fost controale la sediile mai multor bănci, dar şi la Biroul de Credit şi la Asociaţia Română a Băncilor.
Autoritatea de concurenţă are suspiciuni că acţionarii Biroului de Credit ar limita accesul la produsele şi serviciile de creditare bancară printr-o serie de acţiuni legate de stabilirea şi aplicarea scorului FICO, în funcţie de care este evaluată capacitatea unui client de a rambursa un credit.
Investigatiile sunt încă în derulare, însă dacă se dovedește că băncile au fost vinovate, amenzile pot ajunge la sute de milioane de lei.
În perioada în care ratele au crescut excesiv, românii au fost nevoiţi să caute caute soluţii.
Cele două investigaţii ale Consiliului Concurenţei vor fi terminate în aceaşi timp, cel mai probabil până la finalul anului.