Un călugăr şi o călugăriţă se rătăcesc într-un viscol. După mult umblat, ajung la o cabană micuţă.
Epuizaţi, fac pregătirile pentru a dormi. Erau cîteva pături şi un sac de dormit pe jos, dar un singur pat. Fiind un cavaler, el spune:
– Soră, dormiţi dv în pat. Eu mă voi culca pe jos în sacul de dormit.
Imediat ce intră în sac, trage fermoarul în sus şi aţipeşte, cînd o aude spunînd:
– Frate, mi-e frig.
El desface fermoarul sacului, se ridică, caută cîteva pături şi o înveleşte. Intră din nou în sac şi cînd inchide ochii ea spune din nou:
– Frate, tot mi-e foarte frig.
El deschide sacul, se ridică din nou, caută alte pături, le pune pe ea şi se reîntoarce în sac. Abia închide ochii cînd ea spune:
– Frate, aproape îngheţ…
De data asta, el rămîne nemişcat şi zice:
– Soră, am o idee. Sîntem la kilometri de orice fiinţă omenească, departe de civilizaţie. De ce nu facem ca bărbatul şi nevasta?
– Din partea mea, nici o problemă, răspunde ea cu voce cochetă.
La care el, rosteşte urlînd:
– Atunci, dă-te jos din pat şi caută-ţi tu singură pături!
