Ultima oră

Bani pentru cei care locuiesc împreună cu părinții sau bunicii!


Un program special a fost creat pentru a veni în ajutorul vârstnicilor și pentru a oferi sprijin celor care au în îngrijire persoane trecute de o anumită vârstă. Astfel, cei care locuiesc cu părinții sau bunicii pot beneficia de un bonus de în jur de 5.700 de lei și chiar mai mare.
Statul spaniol, prin intermediul Agenției Fiscale, acordă un ajutor financiar important pentru cei care se transformă în sprijin pentru persoanele în vârstă. Există însă câteva criterii clare pentru a primi suma.
Programul a fost gândit ca o mână de ajutor întinsă de stat gospodăriilor în care locuiesc pensionari cu venituri mici, ajutându-i să își acopere cheltuielile lunare.
Astfel, prin Agenția Fiscală, statul spaniol oferă un bonus sub forma unei deduceri de 1.150 de euro, deci echivalentul a aproape 5.700 de lei, pentru cei care au în îngrijire o persoană în vârstă de cel puțin 65 de ani. În cazul în care seniorul are peste 75 de ani, ajutorului i se mai adaugă încă 1.400 de euro, ajungând la 2.550 de euro.
Ce condiții trebuie să îndeplinească toți cei care primesc bonusul oferit de statul spaniol
Pentru a beneficia de deducere, beneficiarii trebuie să îndeplinească și câteva criterii clare. Față de beneficiar, seniorul trebuie să aibă statul de ascendent, adică să fie părinte, bunic, străbunic – rudenia fiind stabilită prin sânge sau printr-un act de adopție.
În plus, ascendentul trebuie să întrunească limita de vârstă și să fi locuit cu contribuabilul pentru cel puțin șase luni, având un venit anual mai mic de 8.000 de euro.
Cu alte cuvinte, putem lua ca exemplu un cuplu care locuiește cu soacra de 68 de ani care câștigă anual 4.000 de euro și cu socrul care are 78 de ani și nu are niciun venit. Cei doi vârstnici locuiesc permanent cu mai tânărul cuplu.
În momentul în care soții vor depune declarația de impozit pe venit, vor putea deduce 1.150 de euro pentru soacră (care are peste 65 de ani) și 1.150 de euro + 1.400 de euro pentru socrul care depășește pragul de 75 de ani. În total, bonusul oferit de statul spaniol va fi de 3.700 de euro. Sursa: Bugetul.ro

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *