Ultima oră

Bărbat care conducea sub influența alcoolului, urmărit și prins de un alt conducător auto

La data de 17 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 40 de ani, din orașul Baia de Aramă, județul Mehedinți, participant la trafic, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe DN 67D Tismana conducând un autoturism din direcția Celei – Apa Neagră, a observat că în fața sa circulă haotic, încălcând marcajul rutier, un autoturism, aspect ce i-a creat suspiciuni cu privire la faptul că, conducătorul auto s-ar putea afla sub influența băuturilor alcoolice.

Apelantul și-a continuat deplasarea pe DN 67D după acest autoturism, până în localitatea Padeș, unde, conucătorul auto reclamat a parcat din fața unui restaurant, a coborât și a fugit spre albia râului Motru.

Apelantul a continuat să-l urmărească, pe jos și l-a prins la aproximativ 100 m de autoturismul pe care îl condusese și îl abandonase.

Polițiștii care au ajuns la fața locului l-au legitimat pe conducătorul auto în persoana unui bărbat de 35 de ani, din orașul Tismana.

S-a procedat la testarea acestui cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,84 mg/l alcool pur în aer expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *